Principii pentru viaţă!

Principii pentru viaţă!

Indiferent de domeniul (spiritual, familial, relaţional, fizic, intelectual, e.t.c.)  în care vrei să te dezvolţi în viaţa ta, sunt câteva principii fundamentale pe care Biblia le prezintă, şi care au posibilitatea să te facă să reuşeşti, dacă le aplici cu consecvenţă în viaţa ta:

1.  Culegem ceea ce semănăm!
„Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal.6:7)
Semănarea este o activitate dinamică şi care are un scop. Dacă vrei să înveţi, să creşti, să te schimbi, trebuie să investeşti în activităţi care să producă recolta mult aşteptată.

2. Fiecare lucru îşi are vremea lui, aşa că nu poate fi grăbit!
„Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, daca nu vom cădea de oboseală.” (Gal.6:9)
Pentru o schimbare pe termen lung în viaţa noastră, trebuie să pregătiţi pentru o investiţie pe termen lung. Important este să nu abandonezi.

3. Începe cu puţin!
„…ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.” (2Pet.3:18)

Creşterea este prezentată în multe locuri în Biblie.

Este valabil în orice domeniu.

Gândeşte-te: Ia un copil care abia se ţine pe picioare şi poate face câţiva paşi, şi pune-l să aleargă pe o pistă de atletism. Şanse ZERO!
Dacă facem prea multe dintr-o dată, putem fi descurajaţi, şi pur şi simplu să renunţăm. Prin urmare trebuie să ne disciplinăm prin a începe cu stabilirea unor obiective mici, având în vedere  că învăţarea este un proces, iar realizările mici vor avea ca rezultat schimbări semnificative!

Cristi Tătar